Hănțeștii pe Siret – peste jumătate de mileniu de existență

Unitate administrativ-teritorială formată din satele Hănțești (centru de comună), Berești și Arțari, Comuna Hănțești este situată în nord-estul țării și al județului Suceava, la limita cu județul Botoșani.

Stema comunei Hantesti

Stema comunei Hantesti

Satul Hănțești este poziționat în centrul comunei, pe direcția nord-estică față de municipiul Suceava, de care-l despart 10 km în linie dreaptă și 18 km pe principalele căi de comunicație rutieră modernizate: DN 29 A Suceava-Adâncata și DJ 208 D Adâncata-Hănțești. Tot prin șosele modernizate este legat de orașele Botoșani (25km), Dorohoi (33 km) și Siret (36 km).

Geografico-matematic, în partea estică a vetrei satului Hănțești se intersectează paralela de 47°45′ latitudine nordică cu meridianul de 26°22’30” longitudine estică.

Prin suprafața sa de 38,5 km², Hănțeștiul se încadrează între comunele cu suprafață mică ale județului Suceava. În acest spațiu geografic restrâns sunt concentrate însă două așezări umane, Hănțești și Berești, vetre de sat mari, dar mai ales cu o vechime și continuitate neîntreruptă de locuire, care se întinde pe mai bine de șase secole. Cursul meandrat al râului Siret (cel mai mare dintre râurile interioare ale țării ca debit la vărsarea în Dunăre), traversează partea estică a comunei pe o distanță de 5 km în linie dreaptă și 12 km lungimea totală a râului, de la intrarea în nord pe teritoriul său și până în sud, la limita cu comuna Siminicea. Pârâul Valea Mare, afluent de ordinul I al Siretului, străbate pe direcția vest-est satul Hănțești. Limitele comunei Hănțești cu unitățile administrativ – teritoriale învecinate au fost stabilite în decursul timpului, astefel: nord-vest – comuna Zvoriștea, est – râul Siret și orașul Bucecea, sud – comuna Siminicea, vest – comuna Adâncata.

Așezare umană apărută în valea Siretului cu peste șase veacuri în urmă și având o continuitate neîntreruptă de locuire până în zilele noastre, Hănțeștiul este menționat întru-un număr impresionant de mare de izvoare documentare, cartografice, statistice, etnografice, în studii istorice, studii geografice sau în presa vremii.

Hănțeștiul a apărut inițial (sec.XIV) în șesul dintre râul Siret (Siretul Nou) și Gârla Sirețelului (Siretul Vechi), cunoscut localnicilor prin toponimele ”La Seliște” (pentru sec. XVIII-XIX) sau ”La Temelie” (utilizat mai recent). Inundațiile frecvente ale Siretului au constituit ulterior unn factor restrictiv de locuire, vatra Hănțeștiului strămutându-se în secolele următoare într-o primă fază pe terasele neinundabile de luncă și pe cele joase de versant de pe dreapta văii, iar ulterior extinzându-se și în amonte, de o parte și alta a pârâului Valea Mare. În acest areal de locuire mai recentă, sătenii au beneficiat de aceleași condiții favorabile, cărora li s-au adăugat lemnul pădurilor care acopereau la acea vreme suprafețe extinse în vestul așezării, dar și microclimatul de adăpost oferit de Valea Mare.

Prima atestare documentară a localității Hănțești datează din prima jumătate a secolului XV. La 15 iunie 1431, domnul Moldovei Alexandru cel Bun dăruia vornicului Cupcici mai multe sate împreună cu Hănțeștiul, printr-un uric (act de danie) emis la cancelaria de la Suceava:

,,Cu mila lui Dumnezeu, Noi Alexandru Voevod, Domnul Țării Moldovii, facem cunoscut și cu această carte a noastră, cine va căuta la dânsa sau o va auzi citindu-se, că această adevărată slugă și boier al nostru, credinciosul pan Cupcici vornicul ne-a slujit cu dreaptă și credincioasă slujbă cătră noi, l-am miluit cu osebita noastră milă și i-am dat și i-am întărit vislujenie satele, în Țara noastră, anume Hențeuții la Sireti și Grigoreuții mai sus de Dragan (…..).”

De la primele atestări documentare și până către sfârșitul veacului al XVIII-lea, satul Hănțești apare menționat într-un număr relativ mare de documente, al căror conținut ne permite să constatăm continuitatea neîntreruptă de locuire în perimetrul vetrei, numele boierilor care au stăpânit, extinderea teritorială a vetrei de sat, limitele moșiilor, știri referitoare la potențialul economic, etc.

Cel mai important document, care face referire la satul Hănţeşti în perioada medievală este hotărnicia din 1658 (7166) ianuarie 23, numită „Mărturie hotarnică a boerilor rânduiţi de Vodă să aleagă hotarele moşiei Hănţeştilor despre alte moşii megieşe:”

„Milostive şi luminate Doamne să fi Măria Dumitale sănătos, dăm ştire Mării Dumitale: cum au purces arătândune semnele hotarălor Hănţeştilor despre Bereşti şi despre Silişte şi aşa niau arătat cum hotarul Hănţăştilor cătră Bereşti se începe de la fântâna putredă unde sunt doao răchiţi în fântâna cea din sus despre Bereşti, de acolo peste Siretul cel mare până în Siretul cel vechiŭ împotriva troianului Vâlceştilor, aşijderea şi despre siliştea monastirei Todirenilor, iară de la fântâna putredă până la teiul rotund, până în fântâna roşie, din fântâna roşie până în trestia, din trestia în vâlceoa de laturi despre Gligoreşti, de acolo drept la Siretiu aşa pre aceste semne niau arătat aceşti oameni buni cu sufletile lor şi după mărturia lor am socotit de am pusu şi stâlpi şi semne înaintea oamenilor, carii au fostu strânsu […]

La începutul secolului al XVIII-lea boierii Silion devin proprietarii satului având o legătură de rudenie cu fostul stăpân al moşiei Manolache Ruset. Acesta a avut mai mulţi copii, „dintre care Aniţa, căsătorită cu Ion Silion,” un fecior al lui Ştefan Silion, căpitan din ţinutul Tutovei, „însurându-să la ţinutul Sucevei, la satul Hănţăştii, s-au statornicit acolo, la moşia fimeii lui.”

Din acest secol, mărturiile documentare vorbesc despre existenţa a două aşezări distincte pe acest teritoriu cu numele de: Hănţeştii din Deal şi Hănţeştii din Vale, fiecare avându-şi biserica sa. Prima menţiune de acest fel se află înscrisă pe două cărţi de cult, între timp predate centrului eparhial: „un Octoih dăruit la data de 19 noiembrie 1753 bisericii cu hramul „Duminica tuturor Sfinţilor” din Hănţeştii din Deal. Tot la această dată şi de către aceiaşi persoană – cu numele indescifrabil – a fost dăruit şi un Triod, bisericii cu hramul „Sf. Arhistrategi Mihail şi Gavril” din Hănţeştii din Vale.”

Aceleaşi informaţii le întâlnim şi într-un recensământ din anul 1774 unde găsim menţionate ambele biserici, precum şi numele slujitorilor: în Hănţeştii din Deal îi avem pe Popa Sandul, Popa Cozma, Popa Ion, Diaconul Constantin, iar în partea stângă a râului Siret, la Hănţeştii din Vale slujitori ai bisericii sunt Popa Dumitraşco şi Diaconul Ilie.

Boierii din familia Silion stăpânesc satul până la jumătatea secolului al XIX-lea, unul dintre ei –Teodor– spătar şi apoi vornic, este cel ce reface biserica actuală; după care este vândut prinţului Gheorghe Şuţu şi apoi unei familii boiereşti de origine armeană Goilav.

După Primul Război, cea mai mare parte a moşiei aflată acum în proprietatea Elizei Nevruzi, sora fostei proprietărese Roza Goilav, va fi împărţită ţăranilor, în special celor ce s-au aflat pe front sau urmaşilor acestora, rămânând doar cu 220 de hectare. Până la terminarea celui de al doilea Război Mondial, moşia boierească a trecut în proprietatea familiei Teleman-Pruncu.

O frumoasă pagină de istorie a fost scrisă de hănțeșteni în timpul Primului Război Mondial. Sătenii şi-au adus contribuţia lor pentru făurirea statului român unitar aşa cum au ştiut mai bine, pătrunşi fiind de acel spirit de patriotism ce-l caracterizează pe orice român cu dreaptă credinţă în Dumnezeu şi dragoste pentru pământul pentru care şi-au dat viaţa părinţii şi strămoşii săi, participând fie cu arma în mână pe diferite fronturi, fie prin sprijinirea frontului cu diverse ajutoare materiale.

În continuare prezentăm textual câteva însemnări ale părintelui Gheorghe Măzăreanu rămase în arhiva parohiei, despre evenimentele întâmplate în localitatea noastră, la acele momente:

„Impresia generală în poporul încredinţat mie spre păstorire şi conducere a fost nespus de mare. Vestea despre intrarea noastră în război a fost primită cu cea mai mare bucurie. La sunarea clopotelor la miezul nopţii în noaptea de 14-15 august 1916, toată lumea s-a adunat la primărie a doua zi, de unde au venit împreună cu mine la biserică şi s-a făcut obişnuita Sf. Rugăciune. Şi s-a ţinut de mine o cuvântare entuziastă despre rolul şi datoria soldatului ca apărător al ţării, neamului,legii şi regelui şi despre datoriile celor rămaşi acasă. S-au binecuvântat toţi şi au sărutat Sf. Cruce şi Sf. Evanghelie […].

Întorcându-se toţi la primărie, tot cu steagul şi muzica în frunte şi în strigăte de urale, s-a încins o horă mare care a continuat până aproape de seară, când şi-au luat rămas bun toţi şi binecuvântarea de la preot, părinţi şi bătrâni. S-a regretat că nu i-am putut petrece până la staţia Bucecea cu muzica şi drapelul, ca în 1913, deoarece era asupra nopţii şi nu putea rămâne satul fără oameni […].

Din punct de vedere administrativ, până în anul 1950 localitatea Hănţeşti a rămas comună formată numai din satul Hănţeşti, inclusă în plasa Berhometele din judeţul Dorohoi. Din 1950, aceeaşi comună Hănţeşti, trece administrativ în raionul Botoşani inclus în Regiunea Suceava.

În anul 1968, prin Legea Nr. 2 din 16 februarie 1968, comuna Hănţeşti se desfiinţează, trecând din punct de vedere administrativ în componenţa comunei Adâncata, formată din satele Adâncata, Bereşti, Călugăreni, Feteşti şi Hănţeşti.

În urma multiplelor stăruinţe ale locuitorilor şi autorităţilor din Hănţeşti, prin Legea Nr. 473 din 12 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial din 24.XI.2003 s-a aprobat reînfiinţarea comunei Hănţeşti formată din satele Hănţeşti, Bereşti şi Arţari, prin reorganizarea comunei Adâncata.

O informaţie documentară sigură în ceea ce priveşte numele localităţii Hănţeşti nu există. Tradiţia locală păstrată până astăzi în conştiinţa vie a localnicilor, consemnată şi în scris în scurtele monografii ce s-au alcătuit până acum, ne sugerează faptul că numele de Hănţeşti, ar proveni de la unele elemente de origine săsească ce s-au aşezat aici cu foarte mult timp în urmă, şi „însăşi denumirea satului ar veni de la un oarecare Hans”. În prima menţiune documentară a satului Hănţeşti din 15 iunie 1431, acesta apare cu numele „Henţeuţi”.

În următoarele veacuri localitatea apare cu numele de Hănţeşti, Hânţăşti, Hărţăşti sau Hînţăşti. Numele localităţii Hănţeşti începe să varieze foarte mult de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi până la începutul secolului al XX-lea. Astfel întâlnim următoarele denumiri: Gezeschti, Hemţeiti, Honcestij, Honcesty, Hănceşti specifice perioadei de ocupaţie habsburgică în Bucovina când, pe hărţile sau tabelele făcute de austrieci, denumirile româneşti au fost germanizate putând fi rostite sau înţelese mai uşor de aceştia.

Alte denumiri ale localităţii apar în documentele româneşti (recensăminte, tabele, etc.) făcute la porunca autorităţilor române din Moldova: Hînţeştii din Deal şi Hînţeştii din Vale, Hanţeştii, Hanţieştii din Deal şi Hanţieştii din Vale, Hălţăştii, Hănţănii, Hănţăştii cu Vale, Hănţeştii din Délŭ şi din Vale, Hînţeştii.

După anul 1954 se generalizează denumirea de Hănţeşti.

Stema comunei Hănţeşti se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat în săritoare, roşu şi argint; peste liniile de partiţiune se află două lăncii de cavaler (lemn cu vârf şi talpă din fier), încrucişate în săritoare. În cartierul 1 se află un trident de aur. În cartierele 2 şi 3 se află câte o frunză de arţar roşie. În cartierul 4 se află o frunză de arțar de argint. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Cele două lăncii fac referire la cavalerii husari ai lui Hâncu, de unde şi denumirea localităţii. Ele fac parte şi din blazonul familiei Silion. Tridentul de aur era însemnul boierilor Cupcici, care au avut moşii în zonă. Frunzele de arţar semnifică unul din satele componente ale localităţii, şi anume Arţari. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.